Proba 23. Tehnologia Philips

Spread the love
Cândva în trecut.
Am mers la vecina.E o femeie mai în vârstă care vara sta la tara iar iarna se duce la oraș, în București, la copii pentru ca e mai nevoiașă si nu prea se descurca cu frigul si cu toate treburile gospodărești. Am mers la ea pentru ca știu ca e o bună gospodina, ca sa-i cer o reţetă, prepara fel si fel de bunătăți dar nici odată nu am stat lângă ea atunci când le făcea.Am strigat eu la poarta si m-a invitat înauntru.Mi-a spus ca la ea este deranj ca vrea să facă nu știu ce prăjituri si cu aceasta ocazie am stat un pic mai mult ca sa o ajut.Am văzut ca avea într-un bol un tel, în niște castroane frișcă, într-un ibric o alta compoziție iar la cuptor avea o plăcintă, iar pe masa mai se chinuia sa întindă alta foaie de coca.În casa mirosea numai a mâncare, a prăjituri bine rumenite dar nu va închipuiți voi cate ore s-a chinuit sa-i iasă toate acestea.Am ajutat-o si eu cat am stat, i-am bătut frișca cu telul cred ca vreo 30-40 de minute, era din smântână si zahăr nu din comerț care nu are gust.Am amestecat pana când s-a făcut o frișcă foarte consistentă si foarte gustoasă.Îmi aduceam aminte de vremurile în care gătea si bunica la fel si mă punea si pe mine la treaba.II spărgeam nuci, ii curățam nu știu ce fructe si uneori mă punea sa-i dau pe mașina de tocat carne(cum era înainte dădeai din mana, nu la curent) era o placere dar si multă chinuială.Mă punea sa-i dau cu mătura, din aceea făcută din mei care o cumpăra de pe piață si când mă prindea pe la ea mă punea pe mine, mă enerva enorm de tare pentru ca mai cădea din ea paie din acelea si trebuia sa le iau cu mana.Ehe multe amintiri plăcute mai am …sa va spun atunci când avea invitații se strângeau o grămadă de farfurii, ca era Crăciun, Revelion, Paste toate neamurile ne strângeam într-un loc si serveam bucate alese si bune.Dar munca din înainte si după cine o făcea??O singură persoana nu??Ee si pe mine mă punea mamaie sa-i clătesc vasele mă păcălea ca îmi da nu știu ce prăjitură sau banii iar eu mă duceam.Deși îmi plăcea sa mă bălăcesc în apa la un moment dat mă si plictisisem, mă gândeam în mintea mea ”oare nu exista nici o soluție de a scăpa de acest teanc de vase”.Mă uitam la ea cum se chinuia sa calce rufele, ca era si este o femeia mai spilcuita îi place sa fie toate lucrurile la locul lor frumos apretate si călcate.Țin minte si acum acel fier de călcat greoi parca era un bolțar(din ala mic) care se baga in priza si era cu termostat acesta monitoriza temperatura bobinei de încălzire si se chinuia ore întregi pentru a avea toate lenjeriile călcate si frumos așezate la locul lor.
În prezent si viitor.
Nu știu dacă mamaie știe de magazinul MarketOnline.ro unde poate găsi oferte electrocasnice foarte acceptabile pentru toate buzunarele.Eu am un robot de bucătărie profesional care îmi ușurează foarte mult munca si termin într-un timp foarte scurt toate prăjiturile sau preparatele pe care le fac.Am o hota care îmi absoarbe mirosul neplăcut si în casa miroase numai a parfum.Chiar si atunci când prăjesc peste sau fac alt altceva nu îmi lasă deloc miros si chiar oaspeții mei rămân surprinși de electrocasnicele pe care le am.Eu termin treaba într-un timp record, am o mașină de spălat rufe apoi le iau si le întind pe un uscător în tot acest timp bag si mașina de spălat vase care pentru mine era o orare de a spala la mana.Toate acestea își fac treaba iar eu dau cu aspiratorul ori calc rufe cu un fier mult mai profesional cu producerea vaporilor sau cu reglarea temperaturi, avem unul pe care îl putem lua chiar si în voiaj.E micuț si foarte util.Chiar acum sunt mai multe ajutoare pentru a ne ușura munca.Am sa le spun si lor de acest magazin pentru a-si lua electrocasnicele necesare pentru a nu se mai chinui atât.La aragaz se face mult mai ușor decât la soba, nu mai miroase a mâncare în toată casa putem pune hota si de multe vom scăpa foarte ușor.Tehnologia ne ușurează munca după o zi pe alta.
 Articol scris pentru penultima proba din SuperBlog.

10 Comments on "Proba 23. Tehnologia Philips"

  1. tehnologia avanseaza de la o zi la alta,de la un an la altu …pe vremea bunici nu erau chiar asa de multe aparate electrocasnice si toate femeile se chinuiau,acum avem de toate si ne usureaza munca foarte mult

  2. Super, sunt foarte utile <3

  3. E super magazinul market online. Il recomand! Acolo gasiti tot ce visati. 🙂

  4. avem noroc in ziua de astazi cu aceasta evolutie a tehnologiei. Ne face viata mai usoara.

  5. Tehnologia zilei de azo , un rau necesar tinand cont ca traim intr-un ritm alert

  6. O sa verific si eu preturile lor la electrocasnice pentru ca vin sarbatorile si am nevoie de ajutor in bucatarie.

  7. Noi nu am putea sa traim fara tehnologie asta e sigur. Tehnologia ne ajuta in fiecare zi.

  8. Tehnologia avanseaza de la o zi la alta,e si bine e si rau.

  9. In ziua de azi tehnologia a avanst si ne usueaza munca si timpul 🙂 Sunt utile aceste produse electrocasnice <3

Leave a comment

Your email address will not be published.


*