Grecia…venim!

Spread the love

Pe data de 19 octombrie este ziua de nastere a sotului meu. Stiu ca viseaza de foarte mult timp sa mergem intr-o calatorie numai noi doi, sa ne relaxam cateva zile. Sa uite de griji si sa-si puna ordine in ganduri. Munceste foarte mult , concediu primeste foarte rar iar serviciul este foarte solicitant. De aceea m-am gandit la o surpriza care sigur ii va placea. Am planificat toate cele necesare si asteptam cu nerbdare, ”ziua cea mare”. Am vorbit si cu seful lui pe aceasta tema si chiar s-a sacrificat pentru cinci zile sa-l invoiasca.

In ce tara vom calatori?

Grecia = cetati antice, temple şi mănăstiri pe care localnicii le-au pastrat cu sfintenie. Legenda spune ca fiecare piatra din Grecia are povestea ei. Este locul unde au luat nastere Jocurile Olimpice. Patrimoniul mondial UNESCO cuprinde 17 obiective din Grecia. Doua dintre ele sunt foarte cunoscute Muntele Athos si Meteora. In fiecare an pe data de 28 octombrie se serbeaza Ziua Nationala a acestei tarii. Se organizeaza parade militare si manifestatii cultural-artistice, iar traficul in aceasta zi este oprit.

Obiective turistice

interra-ro

sursa: interra.ro

Indiferent de perioada de calatorie, important e sa stii ce sa vizitezi in aceasta tara fascinanta. Pentru ca nu in multe locuri poti vedea muntele si marea.

Meteora- primul pe lista. Un loc sfant ce cuprinde sapte dealuri, pe varful carora se gaseste cate o manastire. Ca la toate manastirile unde mergem si aici avem cateva restrictii, accesul femeilor se va face exclusiv cu fusta lunga care o vor primi aici(in caz ca nu vei avea).

Sunio – un loc inconjurat de multa apa si verdeata, unde se afla, de altfel, si templul lui Poseidon.

Atena- toate locurile frumose ce merita vizitate : Templul lui Zeus, Muzeul de bijuterii, Glyfada si Voulagmeni cu plajele sale incantatoare Stadionul National, portul Pireu. 
Salonic- cel mai important centru cultural, universitar si turistic. Este unul dintre cele mai cautate orase.

 

Cu ce agentie vom calatorii?

Am cautat din timp, sa prind cat mai multe oferte. M-am interesat si la autocar dar si la diferite companii aeriene.Preturile au fost mult prea mari pentru bugetul nostru si am inceput sa caut totul online. Mi se pare mult mai usor , gasesti mult mai multe informatii si nu stai sa ma alergi la diferite agentii, unde nu au ceva care sa te atraga. In mediul online site-urile cu cele mai frumoase si avantajoase oferte sunt usor de gasit. Asa am gasit si eu aceasta agentie aeriana, Ryanair unde vom merge intr-o vacanta ieftina. Da, ati citit bine vom merge intr-o vacanta ieftina deoarece aici ve-ti gasi cele mai ieftine zboruri dus-intors. Pana acum nu m-am gandit la o astfel de vacanta pentru ca nu ne permiteam, bugetul nostru trebuia impartit in multe locuri. Abia daca ne faceam timp sa iesim un weekend la mare sau la munte si atunci cheltuiam cu economie. Dar acum incasam mult mai mult si cred ca meritam aceasta vacanta. Dar sa trecem la treburi mai serioase.screenhunter_79-oct-06-19-52 screenhunter_80-oct-06-19-55 screenhunter_81-oct-06-21-04

Am intrat pe site si am facut cateva cautari, iar preturile cele mai bune si cele mai avantajoase sunt catre aceasta tara. Pe lista erau mult mai multe tari, dar depasa cum mult peste ce aveam noi.  Acest city break low cost mi-l doream de cand eram mai mica, acum se va implini. Vom pleca marti 25 octombrie de pe aeroportul Otopeni , la ora 19:15 si vom ateriza pe aeroportul Atheens din Grecia  la ora 20:55(drum fara incidente sau alte probleme), ne vom intoarce duminica 30 octombrie la ora 17:40 ora de aterizare. Am ales sa ne asezam undeva mai in spate pentru a surprinde peisaje cat mai frumoase, pe randul 20A si 20C retur,vom fi. Daca ve-ti calatori in acea perioada cu acest avion si ne vedeti, te rog trage-ma de maneca sa putem socializa cateva minute 🙂 . Cu numai 15 euro bagajele noastre vor fi in siguranta si la timp. 12142015: Ryan Air 1st 737 BSI Interior.screenhunter_82-oct-06-21-29 screenhunter_83-oct-06-21-29

Am gasit si transport de la aeroport la hotel. Cu 60euro am inchiriat o masina Opel Adam cinci zile, sa avem cu ce ne deplasa dintr-un loc in altul. Hotelul este destul de aproape. screenhunter_88-oct-07-10-32

Cu numai 236,49 avem transportul asigurat pentru cinci zile. Acest lucru este posibil datorita acestei agentii, care au avut preturi foarte acceptabile si oferte atragatoare. Erau preturi mult mai acceptabile prin noiembrie, decembrie dar atunci nu se mai poate invoi iar surpriza de ziua lui nu mai avea acelasi farmec.ryanair-aircraft-12-150x150

Ryanair este o companie aeriana preferata de europeni, transportand peste 117 milioane de pasageri pe an. Peste 1800 de zboruri zilnice de pe cele 84 de baze conecteaza 200 de destinatii din 33 de tari, cu o flota de 330 de aeronave noi Boeing 737 si cu o comanda pentru alte 350 de aeronave noi Boeing 737. Ryanair are, in prezent, o echipa de peste 10.000 de profesionisti inalt calificati în aviatie, ce ofera punctualitatea numarul 1 din Europa si un record de siguranta de 31 de ani.

Inregistreaza-te azi in clubul myRyanair si totul este mai rapid si mai simplu, de nici nu iti imaginezi. Poti adauga prietenii cat si membrii familiei ,totul cu un simplu click. Poti gasi vacante ieftine  atat in tara cat si Europa. Din cate am vazut si m-am interesat pe la prieteni, avioanele sunt curate, cu scaune din piele sa ne ofere un zbor placut si relaxant.

Am gasit si un hotel prin apropierea aeroportului, sa nu fie prea mare distanta. Chiar daca nu avem multe zile la dispozitie eu sper sa vizitam ce mi-am propus si sa fie o surpriza de neuitat. Eu zic ca se merita acesti banutii pentru cinci zile de distractie.

sursa: extramile.ro

sursa: extramile.ro

Cu acest articol particip la proba 2 din Super Blog.

19 Comments on "Grecia…venim!"

  1. Imi e dor de Grecia. De data asta as merge in Atena. Am fost o singura data si mi-a placut mult orasul si ospitalitatea grecilor. Cu avionul as ajunge mai usor.

  2. Iubesc Grecia, iar ofertele de pe Ryanair sunt super!!!

  3. Nu m-am gandit sa inchiriez o masina … O idee excelenta.
    am fost pe insule in Grecia dar in Atena nu am ajuns desi am auzit ca este foarte frumos. Cu urmatoarea ocazia imi iau si eu un bilet

  4. Grecia este o tara foarte frumoasa <3

  5. Distractie placuta si La multi ani sotului!

  6. Ma tenteaza Grecia in urmatoarea vacanta, mersi de articol!

  7. Concediu placut si sa va bucurati de Grecia 😀

  8. Distractie placuta!

  9. Si eu vreau in Grecia!:)

  10. Gracia este si pe lista noastra cu destinatii de vacanta 🙂

  11. Si eu am Grecia pe lista. Succes!

  12. Albu Steluta Georgiana | 11 octombrie 2016 at 00:03 | Răspunde

    E superb in Grecia!Noi am fost anul acesta in Creta si am venit foarte incantata de ceea ce am vazut acolo!Distractie frumoasa!

  13. si eu merg anul viitor , este superb locul

  14. La multi ani soțului! Sa va bucurați de o vacanta minunata!

  15. am vazut foarte multe oferte bune la aceasta companie! la multi ani sotului. si ziua mea e pe 28. de ce nu m-am gandit oare sa cer si eu o calatorie spre tarile calde? 😀

  16. Frumos in Grecia, si eu mi-am propus sa merg acolo vara urmatoare.

  17. Daca s-ar mentine preturile astea mcar pana in primavara ar fi perfect. cu toate ca as putea sa cumpar bilete inca de pe acum

  18. Va doresc o vacanta ca-n povesti.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*