Dupa cum bine stiti (majoritatea dintre voi) bebele trebuie sa vina pe lume dintr-o clipa in alta. Nu stiu daca vrea sa mai stea pana la termen, oricum suntem pe aproape iar noi am facut toate pregatirile din timp. Nu am lasat toate detaliile pe ultima suta de metri si am facut tot ce era necesar dinainte. Din punctul meu de vedere atunci cand e primul bebe, parca emotiile cresc de la o zi la alta si mai intervine si nerabdarea, aceea de a-ti cunoaste minunatia de copil care a crescut in burtica ta timp de noua luni. E ceva foarte frumos, unic si de nedescris. Eu am incercat sa profit cat mai mult de aceasta perioada si sa nu ratez nici un moment, in fiecare saptamana ne-am pozat si am facut multe lucruri.
Alegerea patutului potrivit pentru bebe e foarte importanta. Am inceput sa facem aceste cautari inca de cand aveam 30 de saptamani, dar eram tare nehotarati. Nu stiam care e cel mai bun: cel de plasa sau cel din lemn. Ma gandeam tot timpul daca se va lovi la cel din lemn, dar cu ajutorul lenjeriei si aparatorilor sigur nu va avea aceasta problema. Mi-am dat seama ca e mai bun ca cel din plasa pentru ca acesta dupa ce il vom folosi o perioada de timp il putem strange si utiliza alta data. Pe cand cel din plasa (dupa parerea mea) se murdareste repede si chiar vor ramane urme, pete dupa spalare si acest lucru imi displace. Si acesta se strange intr-un anumit fel dar ocupa mai mult spatiu.
Am mers prin multe magazine, am suportat caldura si aglomeratia, dar degeaba. Nu am gasit ceea ce vroiam, dar nu mi-am pierdut niciodata speranta. Am inceput cautarile in magazinele online. Aici preturile sunt diferite de la un site la altul si modelele, culorile, textura la fel. In acest magazin bebecarucior.ro am gasit patuturi copii pentru toate buzunarele. Toate sunt foarte frumoase, nici nu stiam pe care sa-l alegem, dar totusi ne-am oprit la unul care este acum al nostru. Pe acesta l-am ales pentru ca poate fi asezat si langa patul nostru prin detasarea unei laterale. Este prevazut cu marginile rotunjite, iar suportul saltelei poate fi reglat pe 8 niveluri de inaltime, in functie de inaltimea patului parintilor. Este din lemn de pin si poate fi asortat in orice camera.
Dimensiuni:
– interior: 90(L) x 40(l) cm
– exterior: 94,5(L) x 43(l) x 87(h) cm
– cele 8 niveluri la care poate fi reglat suportul saltelei sunt: 24, 27.5, 31, 34, 37, 40.5, 44, 47 cm.
Daca veti intra pe site cu siguranta va convingeti singuri ca isi merita banutii pentru ca are foarte multe incluse in pret. Pe cand in alte magazine trebuia sa le cumparam pe toate separat si ne ajungea mai mult. Am pastrat si lenjeria primita de la patut, dar noi mai aveam una achizitionata si l-am asezat dupa cum am dorit.
In concluzie eu cred ca magazinele online au cea mai buna marfa si preturile sunt pe masura clientului. De acest site sunt tare multumita pentru ca am primit comanda tare repede. Cu o vechime de peste 7 ani in Romania, comercializeaza o gama larga de carucioare copii, scaune auto copii, patuturi, jucarii copii, apartinand unor branduri renumite pentru calitatea si siguranta produselor oferite.
Va place patutul nostru?
foarte frumos
nastere usoara si sa fiti sanatosi!! noi nu am vrut sa stam in patut…dormim cu mami in pat 😀
Frumos si util,felicitari!
Da patutul este foarte importatant ,pentru ca bebe sa aiba confort ,mai ales ca lo lunga perioada este “casa” lui.
Ce nume o să-i puneți? 🙂
Daca va fi fetita( asa cum mi-a sp la ultimul eco) o va chema Daria Maria iar daca va fi baietel Razvan Georgian
Oooo ce patut dragut, sigur se va simti confortabil si va avea un somn linistit iar ingerasii o vor veghea. Sa fie sanatoasa si sa creasca frumos.
Super!
Nastere usoara!
Multumesc
E important alegerea patutului dar important mai mult este sanatatea copilului ! Sa fie sanatos !
Multumesc tare mult.
foarte frumos pătuțul. Naștere ușoară si un bebe sănătos.
Ce frumos este. Indata vine si bebe, nu? Multa sanatate si nastere usoara!
Da mai avem putin, abia asteptam. Multumesc frumos
Eu am ales un patut din lemn si sincer iti spun am facut alegerea perfecta :), nu cred ca Maya ar fi putut fi mai multumita de patutul ei cum este in prezent.
Maya are patut de lemn, mi s-a pus mie pata inainte sa se nasca si acum ma bucur ca mi-am ascultat instinctul 🙂
bebe o sa se bucure mult de toate pregatirile! Sanatos sa dea D-zeu sa fie!
Ce frumos este!
Felicitari pentru bebe! Nastere usoara si multa sanatate tie, lui bebe, si intregii tale familii, sa puteti avea grija de ingeras. 🙂
Patutul e foarte frumos. 🙂
superbe produse, gelicitari pentru sarcina. iar in legatura cu patutul , ai facut cele bai bune alegeri
este super…eu mai am pana cand voi alege patutul, dar cu siguranta voi tine cont si de sugestiile tale!
Nastere usoara si…sa treaca repede!
E de vis patutul!
Foarte frumos, sa ai nastere usoara si un bebe sanatos
Arata minunat!
Ai ales patutul ideal pentru bebele tau! Nastere usoara iti doresc!
Un articol fain si util. Patutul este superb !